Istoria a procesului de zincare
Primul pas recunoscut oficial in procesul de zincare a fost facut de chimistul francez Melouin, care in 1742 a prezentat la Academia Regala din Franta o metoda de protectie a otelului prin scufundarea acestuia intr-o baie cu zinc topit. In 1836, Sorel, un alt chimist francez a obtinut patentul pentru protejarea otelului cu zinc dupa o prealabila curatire prealabila a acestuia cu o solutie de concentratie 9% acid sulfuric. Metoda a fost numita atunci vopsire galvanica.
In China zincul procesul de zincare se foloseste inca din sec. VII i.e.n. la confectionarea monedelor si a oglinzilor, iar in India, zincul era cunoscut cu 1000 sau poate chiar cu 2000 de ani i.e.n. Din date neoficiale se stie ca la 1730 cunoasterea chineza a prelucrarii zincului a ajuns in Anglia unde, in 1740 William Champion din Bristol a fost primul englez care a inceput sa produca si sa foloseasca acest metal.
In SUA zincul a fost produs pentru prima data la Arsenal in Washington D.C. in 1835, cu ajutorul muncitorilor specializati din Belgia.
Autoarea Charlotte Evans confirma faptul ca primul om care a descoperit si prezentat sub o forma stiintifica procesul de zincare (galvanizare) a fost P.J. Malouin (si nu Luigi Galvani) care a prezentat in fata Academiei de Stiinte Regale, in 22 august 1742, un material format din 20 pagini, legat de experimentele sale, spunand: "cred ca aceasta cercetare isi va gasi o utilitate si va furniza o noua cunoastere cu privire la zinc si cositor".
La origine, procedeul numit galvanizare se referea doar la protejarea prin scufundarea intr-o baie de zinc topit a pieselor din otel. Faptul ca ulterior, acest procedeu s-a numit zincarea electrochimica, care tine de evolutia tehnologiilor, a limbii. In SUA , W.T. Flanders propunea in cartea sa Galvanizing and Tinning, urmatoarele denumiri: Hot-dipping, Electro-Zincing, Vapor Zincing, Spray Zincing.
In 1850 Anglia folosea deja 10.000 tone de zinc pentru protejarea otelului iar in 1900 si-au facut aparitia utilajele specializate in acoperiri uniforme. In 1911 aluminiul a fost adaugat in baia de zinc, pentru a imbunatatii performantele stratului protector.
In 1883 a fost dat in folosinta podul din Brooklyn, primul pod suspendat care folosea cabluri zincate a caror lungime totala atingea 14568 de mile, iar in 1965, Rolls Royce a folosit pentru prima data structuri zincate la produsele sale.
Etapele procesului de zincare
- Degresare - O solutie acida este folosita pentru a inlatura urmele de vopsea, grasime si ulei de pe supratata neprotejata a otelului.
- Decapare - Rugina este inlaturata de pe suprafata materialului cu o solutie cu o concentratie mica de acid.
- Spalare - se opreste actiunea decapantului.
- Fluxare - Fluxul, o solutie incalzita de clorura de zinc amoniu inlatura oxizii si previne oxidarea ulterioara a materialului. Este cunoscuta si sub numele de metoda uscata de galvanizare.
- Uscare - Materialul este uscat temeinic, inainte de a fi scufundat in zincul topit.
- Zincare termica - Otelul este scufundat integral in baia de aliaj de zinc, care ii ofera o protectie sporita impotriva coroziunii. Obiectele raman in baie un timp suficient pentru a permite metalului sa ajunga la temperatura zincului.
- Control de calitate - Materialul este testat pentru aderenta, uniformitate si grosime a stratului de zinc dupa care se poate livra.
